Home » Istorie » Un centru religios neolitic, vechi de 5000 de ani, descoperit în Scoţia, scoate la iveală un lucru uimitor

Un centru religios neolitic, vechi de 5000 de ani, descoperit în Scoţia, scoate la iveală un lucru uimitor

Publicat: 11.01.2017
Un singur sit arheologic din Scoţia dezvăluie o mie de ani de istorie şi pune într-o altă lumină culturile europene neolitice.

Centrul religios vechi de 5000 de ani a fost descoperit întâmplător, la începutul anilor 2000, când o familie din Orkney,  un arhipeleag de 70 de insule în nordul coastei Scoţiei, a dorit să schimbe peisajul văzut din bucătărie, plantând mac. Folosind un plug de adâncime mică, au dat peste o bucată de piatră interesantă. Arătând-o arheologului Julie Gibson, aceasta a crezut iniţial că este vorba despre o piatră funerară din era bronzului.

Această descoperire implica şi faptul că pot exista rămăşiţe umane, astfel a fost săpat locul unde a fost descoperită piatra, dar în loc să descopere oseminte din era bronzului, arheologii au descoperit un zid din era neolitică.

Credit: Adam Stanford

Zece ani mai târziu, în locul câmpului de mac se găseşte un sit arheologic de 6 hectare, altfel spus de dimensiunea a trei terenuri de fotbal.

Echipa condusă de Nick Card de la Orkney Research Centre for Archaeology a iniiţiat campanii de săpături care durau şase săptămâni în fiecare vară, descoperind, cu ajutorul datărilor cu carbon, că există o continuitate de o mie de ani a acestei aşezări, începând cu anul 3000 î.e.n. Până acum, arheologii s-au concentrat pe mici porţiuni ale sitului, după cum spune şi Card, „am văzut doar vârful aisbergului”.  Odată cu creşterea în adâncime se observă schimbări de stil şi de arhitectură, un pattern care reflectă schimbările sociale şi culturale de-a lungul timpului.

Aşa-numita „revoluţie neolitică” a avut loc în insulele britanice acum 6000 de ani. Gradual, populaţia a început să se strângă în mici aşezări, începând astfel modul de viaţă sedentar. De obicei acestea erau construite din lemn, deci foarte puţine urme s-au păstrat până astăzi. La Orkney, însă, unde lemnul este rar, s-a construit din piatră, spre exemplu în aşezări precum Knap of Howar. La Ness of Brodgar, aşa cum a fost denumit situl de către arheologi, este aceeaşi situaţie.

De asemenea, odată cu neoliticul, a venit şi o nouă formă de spiritualitate. În neoliticul timpuriu, s-a constatat construirea a numeroase morminte, dispersate pe toată insula britanică.

Acest centru, însă, arată cu adevărat dimensiunea spirituală a culturilor arhaice. Văzut de sus, situl se aseamănă cu un pachet de cărţi împrăştiat, cu forme rectangulare dispuse aleatoriu, observându-se mai multe structuri construite unele peste altele de-a lungul celor o mie de ani.

Credit: Adam Stanford

Primele structuri descoperite de echipa lui Card au fost reprezentate de o serie de construcţii de formă ovală care erau dispuse radiar.

Ceea ce este particular la această aşezare neolitică, printre altele, este şi faptul că era înconjurat de ziduri masive de 4 metri grosime şi de o înălţime de aproape 2 metri. Card menţionează că „zidurile pun accent pe importanţa a ceea ce se întâmplă aici, şi ca noi astăzi, oamenii din Neolitic care se apropiau de acest loc aveau un sentiment de uimire şi evlavie”.

Credit: Adam Stanford

Mai mult, locaţia acestui sit este centrală în contextul întregului peisaj: se află pe un fel de pod natural între două zone terestre, înconjurat de alte aşezări din acea eră.

Acest complex ceremonial este un exemplu de trend social şi cultural, precedând situl de la Stonehenge cu câteva sute de ani. De asemenea, se crede că olăria îşi are originile în insulele britanice, în Orney.

Mai sunt multe lucruri de cercetat pentru a se vedea adevărata amploare a acestui centru spiritual, dar cel puţin din ceea ce s-a descoperit până acum poate fi trasă o concluzie certă: culturile neolitice ale insulei britanice erau mult mai complexe, cu organizări mai elaborate decât s-a crezut până acum.

Sursa: Archaeology

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce a declanşat explozia demografică de la începutul epocii neolitice? Cercetătorii americani au găsit răspunsul

Descoperire importantă în România: un sit arheologic de acum 5.200 de ani

O descoperire arheologică din Peru, care datează de acum 4600 de ani, pune în discuţie rolurile femeilor în primele stadii ale civilizaţiei

UNESCO a înscris 9 noi situri arheologice în patrimoniul său – GALERIE FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
(P) 3 sloturi inspirate din cultura pop: filme, seriale și trupe celebre
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Cât controlează statul român din producţia națională de energie?
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert